Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul din nuvela Alexandru Lapusneanul

Costache Negruzzi este unul din
deschizatorii de drumuri din literatura romana moderna. El a initiat
specii noi printre care si nuvela istorica.

Alexandru Lapusneanul este personajul
principal din nuvela cu acelasi nume. Este un personaj bine
individualizat prin „l”-ul de la sfarsitul numelui. De asemenea este un
personaj real atestat in cronica lui Ion Neculce.

Autorul il caracterizeaza indirect
lasand de fiecare data, faptele, cuvintele, gesturile sa vorbeasca de la
sine. 32951hnq86bpm7y

In primul capitol ne este prezentat
Lapusneanul ce se intoarce in tara insotit de o oaste otomana, cu scopul
de a se razbuna.

In apropiere de Tecuci este
intampinat de o solie a lui Tomsa care il sfatuieste sa se intoarca, dar
nu inainte ca acesta sa le spuna scopul lor. Cand Lapusneanul spune
„am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o mantui”, Motoc ii
sugereaza ca ar fi mai bine sa se intoarca („tara e linistita”, „de
aceea norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca tara nici te vrea nici te
iubeste”).

Acest lucru il infurie pe Lapusneanul
care se arata extrem de hotarat in decizia sa („mai degraba si-ar
intoarce Dunarea cursul indarapt”) si aratand ca nu va fi intors de
nimic din drum („daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi num ma
iubiti eu va iubesc pre voi”).

In momentul cand ramane singur cu
Motoc, acesta, incearca sa-l insele iar pe Lapusneanul, spunandu-i sa
renunte la ajutorul oastei otomane si sa se bazeze pe sprijinul
moldovenilor. La auzul vorbelor sale si cand acesta ii mai spune lui
Lapusneanul sa aiba incredere („incredi-te in noi”), viitorul domn se
infurie si ii aminteste lui Motoc ca la tradat („cand m-ai vazut biruit
m-ai lasat”) si ca nu s-ar mai increde in el („n-as fi un natarau de
frunte sa ma incred in tine?”). np951h2386bppm

Lapusneanul ii spune ca nu-l va
ucide, dar ii spune foarte clar si de ce („te voi cruta ca-ci imi esti
trebuitor sa ma scapi de blastemuirile norodului”, „sabia mea nu se va
manji in sangele tau”).

Dupa ce preia tronul Lapusneanul se
afla intr-un permanent conflict cu boierii si la cea mai mica abatere ii
omoara, fiind foarte crud.

Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri
varsarea de sange spunandu-i ca este muritor si pacatele nu-i sunt
iertate daca ridica o manastire („esti muritor si ai sa dai sama”) il
fac pe Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce mana la
pumnal, dar se opreste la timp. Acest lucru arat impulsivitatea lui
nemasurata. Dar poate fi si tandru („o ridica ca pe o pana si opune pe
genunchii sai”). De aici reiese ca este vorba si despre un conflict
interior.
Dezumanizarea este exemplificata si de cruzimea cu care pregateste leacul de frica.

A doua zi, merge la biserica
(„imbracat cu toata pompa domneasca”) unde dupa slujba dovedeste ce bine
cunoaste arta disimularii. El isi cere iertate in fata boierilor,
citand pasaje din Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator si spune
ca vrea sa pecetluiasca impacare cu un ospat.

Acolo Lapusneanul da dovada de o
cuzime nemasurata in care porunceste uciderea celor 47 de boieri, din
capetele lor facand o piramida pe care o arata Ruxandei „ca leac de
frica”.

Intre timp multimea se aduna la
palat cerand capul lui Motoc, iar Lapusneanul se arata total
neinduplecat de rugamintile acestuia („Destul! Nu mai boci ca o
muiere”). De asemenea ii arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din („du-te
sa mori pentru tara”, „nu spuneai ca tara nici ma vrea nici ma
iubeste”). Lapusneanul este si foarte intligent, transformand
sacrificrea lui Motoc intr-un act politic abil („luati-l si spunetii ca
asa plateste Alexandru-voda celo ce prada tara”).

Dupa ospat acesta isi tine
promisiunea de a nu mai omori boieri, facuta Ruxandei, dar isi arata
caracterul sadic chinuindu-i („taia maini, scotea ochi, ciuntea si
spinteca”).

Drama tiranului incepe in momentul
in care se trezeste din letargie si observa ca este calugar. Incepe sa-i
ameninte pe cei din jur („Ma-ti popit voi,dar de ma voi scula pe multi
am sa popesc si eu”) si ajunge sa-si ameninte propriul fiu cand afla ca
acesta este domn.

El nu poate concepe sa traiasca fara
putere („Eu nu sunt calugar. Sunt domn! Sunt Alexandru-voda”). Toate
japtele sale o determina pe Doamna Ruxanda sa-i dea otrava, astfel
sfarsind tiranul.

In aceasta opera naratiunea se
imbina cu descrierea si pasajele descriptive (descrierea imbracamintii
lui Lapusneanul), iar cuvintele folosite de personaje, limbajul lor,
contureaza culoarea de epoca.

Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este deasemenea un personaj romantic. Este prezentat obiectiv.

Parerea despre el a autorului este
aceeasi cu a celorlalte personaje care il vad ca pe un domn crud si
nemilos, parerea mea fiind aceeasi.

Alexandru Lapusneanul ramane un
personaj bine individualizat, cu lumini si umbre, cu gesturi si cuvinte
memorabile conturand personalitatea domnului tiran.